În perioada 10-12 martie 2017, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a reunit organizațiile studențești mediciniste din țară, în cadrul celei de-a XXXVI-a Adunări Generale, desfășurată la Târgu Mureș. Cu acest prilej, mai mult de 250 de reprezentanți ai studenților tuturor centrelor universitare medicale românești au putut dezbate și propune noi acțiuni, pe care doresc să le realizeze în cadrul societăților în care activează.
La Deschiderea Oficială a Adunării a fost prezentă Conducerea Universității de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş, alături de Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaților, Corneliu-Florin Buicu şi Consilierul Prezidențial pentru Sănătate, Dr. Loreta Diana Păun. Aceştia şi-au exprimat sustinerea pentru inițiativele studenților mediciniști și au încurajat consolidarea poziției FASMR, ca reprezentant legitim al tuturor viitorilor medici din România.
Discuțiile din cadrul evenimentului, ce au abordat numeroase subiecte, au oferit o nouă viziune asupra Federației. O analiză amplă a situației actuale a dus la conștientizarea faptului că vizibilitatea procesului reprezentativ necesită îmbunătățire, prin implicarea activă în cadrul forurilor decizionale și executive a căror activitate vizează direct studenții în medicină din România. Federația își propune consolidarea unei relații stabile și constante cu mass-media, pentru a exprima și disemina pozițiile publice ale acesteia.
În cadrul acestei Adunări, Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG) a devenit membru cu drepturi depline în cadrul federației, la care și-a exprimat dorința de a adera încă din decembrie 2016, când a primit titlul de membru candidat. Pentru ca acest lucru să poate fi definitivat, SSMG va funcționa după o nouă organigramă, ce cuprinde departamentele recunoscute și la nivel internațional de celelalte organizații care reprezintă interesele studenților mediciniști și anume: SCOME (Standing Committee on Medical Education)- Departamentul de Educație Medicală; SCOPH (Standing Committee on Public Health)- Departamentul de Sănătate Publică; SCORA (Standing Comittee on Reproductive Health including AIDS)- Departamentul pentru Sănătatea Reproducerii inclusiv HIV/SIDA; SCORP (Standing Committee on Human Rights and Peace)- Departamentul Drepturile Omului, Refugiaţi şi Pace; SCOPE/SCORE (Standing Committee on Professional Exchange/ Standing Comittee on Research Exchange). Astfel, membri SSMG care-și doresc să coordoneze un astfel de departament au timp până pe 23 martie 2017 ca să-și depună candidatura online, ce va cuprinde CV și planul managerial, după care vor fi chemați la un interviu alături de conducerea SSMG.
În cadrul Adunării Generale FASMR, reprezentanții SSMG au luat parte la diferite training-uri, au participat la ședințele plenarei și la ședințele cu toți președinții de organizații mediciniste din țară, dar și la cele dedicate departamentelor SCOME și SCOPH.
„Considerăm că această aderare înseamnă încă un pas înainte pentru dezvoltarea SSMG, cât și pentru creșterea vizibilității Facultății de Medicină și Farmacie, implicit a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în rândul celorlalte instituții de învățământ medical din țară și de peste hotare. De acum înainte, conducerea SSMG își propune să realizeze pentru studenții mediciniști și farmaciști gălățeni cât mai multe proiecte care să contribuie la dezvoltarea lor personală și profesională, ce se desfășoară deja în alte centre universitare de prestigiu din țară, cum ar fi: ZEM (Zilele Educației Medicale), Breaking the Silence, Rămâi negativ, etc. Încurajăm toți studenții mediciniști gălățeni să se alăture voluntariatului și să participe la acțiunile demarate de SSMG pentru că doar împreună vom reuși să tragem un semnal de alarmă în rândul populației, cu privire la importanța sănătății.”, a declarat Valentina Mihalcea- președinte SSMG.