Facultatea de Medicină şi Farmacie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, în parteneriat cu Societatea Studenţilor Medicinişti Galaţi (SSMG) organizează în perioada 11-13 mai 2017 Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice Studenţești „MED UGAL”.
Evenimentul se adresează tuturor studenților înscriși la toate programele de licență ale facultății, având scopul de a-i încuraja în elaborarea şi prezentarea lucrărilor ştiinţifice la cel mai înalt nivel, fiind structurat pe trei mari secțiuni: medicină generală (cuprinde și lucrările celor de la asistență medicală generală și moașe), medicină dentară și farmacie. Lucrările vor fi evaluate de comisii de specialitate, iar la final, cele mai bune vor fi premiate.
Încă te mai întrebi de ce să participi? Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești este creată pentru a te ajuta să te familiarizezi cu redactarea unei cercetări sau crearea unui proiect, dezvoltându-ți totodată şi spiritul competitiv și făcându-i pe cei mai timizi să aibă încredere în forțele proprii. Este o oportunitate excelentă, în care studentul poate colabora cu cadrele didactice, implicându-se în activitatea extracuriculară.
Ce mai aștepți? Stabilește subiectul proiectului în vederea ariei tematice și fă-te remarcat! Termenul limită de trimitere al abstractelor este 23 aprilie 2017, iar cartea de abstracte va fi cotată ISSN. Toți participanții la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești care prezintă lucrări vor primi diplomă de participare.
Este o ocazie inedită să te faci remarcat, așa că, înscrie-te cât mai repede pe site-ul: http://sesiuneastiintifica.ssmg.ro/
