
Vineri, 29 septembrie 2017, a avut loc cea de-a 10-a ediție a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni” în România.
Noaptea Cercetătorilor Europeni este un proiect inițiat de Comisia de Cercetare a Uniunii Europene în 2005, care se desfășoară în aceeași zi în toate țările membre și afiliate, cu scopul de a promova știința și cercetătorii în rândul publicului larg.
Societatea Studenților Mediciniști Galați, în parteneriat cu Facultatea de Medicină și Farmacie Galați a fost prezentă la eveniment, dorind să asigure publicului dornic de inovație, un spectacol al științei de neuitat. Pentru ca acest lucru să fie realizat, atat Facultatea de Medicină și Farmacie, cât și Societatea Studenților Mediciniști Galați au pregătit ateliere care au avut un impact pozitiv în rândul tuturor. Cu mic cu mare, fiecare participant a avut ocazia să învețe teoretic și practic manevre de acordare a primului ajutor (Basic Life Support), pe manechine. Voluntarii organizației i-au instruit pe participanți cum să acționeze în cazul unui stop cardio-respirator sau în cazul unei obstructii ușoare sau severe, astfel informațiile dobândite să facă diferența dintre viață și moarte.
De asemenea, elevii s-au bucurat de reacții chimice spectaculoase, au descoperit chimia în culori, lumea plantelor, mirajul farmaceutic, dar s-au bucurat si de o lecție de anatomie, putând corobora informațiile teoretice cu cele practice, respectiv studiind mulaje anatomice.
Evenimentul s-a bucurat de un real succes, elevii fiind foarte încântați de lumea științei.
Voluntarii SSMG speră ca prin participarea activă în acest proiect să fi fost de ajutor elevilor, încurajându-i să descopere tainele medicinii pe băncile Facultății de Medicină și Farmacie Galați.
Foto-aici.
